Unele instituţii media, comentând o declaraţie a liderului PL, Mihai Ghimpu, care pune la îndoială adeziunea sinceră a tuturor fruntaşilor Alianţei la cauza referendumului, se întreabă cine în AIE nu crede în succesul consultării populare? Răspunsul e la suprafaţă. Scepticii trebuie căutaţi nu atât la vârf, cât la bază. Se opune majoritatea membrilor celor trei partide de guvernământ.
Militanţii AIE se opun referendumului
Se pare că puterea s-a pomenit într-o izolare primejdioasă nu numai în societate, ci şi în mijlocul propriilor militanţi. O testare sumară şi rapidă a stărilor de spirit din formaţiunile Alianţei arată că cea mai mare parte a aderenţilor AIE din provincie se pronunţă împotriva referendumului. Dar nu pentru că n-ar fi de acord cu simplificarea procedurii de alegere a preşedintelui sau cu adoptarea republicii parlamentare. Motivul este altul.
Suporterii AIE au impresia că au intrat pe un câmp minat. Induce confuzie brusca schimbare de macaz. PLDM şi PD, de exemplu, trebuie să răstoarne placa şi să explice de ce renunţă la scrutinul prezidenţial universal, pentru care au optat constant în ultimii ani, ca să pledeze astăzi pentru un obiectiv diametral opus şi să bată-n cuie alegerea şefului statului doar prin votul deputaţilor.
Această schimbare cardinală de poziţie are efecte descurajante în cele trei partide de guvernământ, mai cu seamă în PD şi PLDM, dându-le militanţilor senzaţia că liderii lor au întors-o ca la Ploieşti doar pentru a se aşeza cu orice preţ în jilţurile mult râvnite din vârful piramidei. Pare destul de ambiguă şi motivaţia referendumului. Este greu să-i convingi pe oameni să voteze nu pentru o soluţie bună, care pentru ei înseamnă alegerea preşedintelui de către întreg poporul, ci pentru una uşoară. Aşa fiind, mobilizarea până şi a electoratului fidel Alianţei se va dovedi o chestiune foarte dificilă.
Un rău mai mare decât altul
În aceste împrejurări, se prefigurează două scenarii. Unul mai prost decât altul.
Primul. În cazul în care actualul prag electoral rămâne-n vigoare, PCRM va boicota referendumul. Totodată, o parte importantă a simpatizanţilor AIE, derutată de tema cam alambicată a consultării populare, dar şi de opoziţia societăţii civile, ar putea, aşa cum s-a întâmplat şi în 2010, să nu se prezinte la urne. În această situaţie, nu-i exclus ca la votare să participe mai puţin de o treime din alegători (circa 900 mii de persoane), fapt ce se va solda cu invalidarea referendumului.
Al doilea. Dacă pragul va fi eliminat, totuşi, situaţia se va complica şi mai mult. PCRM îşi va modifica poziţia şi va participa activ la referendum, îndemnându-şi partizanii să spună „nu”. În acelaşi timp, Alianţa, singură împotriva tuturor, nu va izbuti să asigure o participare exemplară a suporterilor săi. Ca rezultat, există riscul ca doar adepţii comuniştilor să vină masiv la sectoarele de vot. În consecinţă, mai mult de jumătate din participanţi ar putea să voteze contra amendării Constituţiei.
Să revină la alegerea preşedintelui
Astfel, oricum ai întoarce-o, deşi fezabilă în teorie, soluţia referendumului este riscantă în practică. Înfrângerea Alianţei, foarte probabilă, de altfel, ar putea să aibă repercusiuni devastatoare. Invalidarea consultării populare sau votul preponderent negativ s-ar constitui efectiv într-un knock-out pentru AIE.
Ce poare întreprinde Alianţa în această situaţie? Să anuleze propria decizie şi să renunţe la referendum? Cred că nu. Ar fi jenant. Din fericire, mai este şi un al treilea scenariu. Singurul rezonabil. Deşi pare imposibil în minţile unor politicieni care au pierdut contactul cu realitatea politică, el există în lumea obiectivă.
AIE trebuie să amâne pur şi simplu pentru mai târziu consultarea populară şi să purceadă cât mai curând cu putinţă la alegerea preşedintelui republicii. După depăşirea crizei constituţionale, în condiţii de normalitate, se poate relua procesul de modernizare a Legii Supreme.
Numarul de vizualizari: 165