Jucător cu fluier în gură şi steag în mână

Răul emană de la Curtea Constituţională care a devenit cel mai periculos infractor pe terenul nostru de joc politic. Doar prin decizia care a suspendat dreptul liderului PLDM de a deţine funcţia de prim-ministru, CC a încălcat un pachet întreg de prevederi constituţionale.

Mai întâi, articolul 31 „Prezumţia nevinovăţiei” care stipulează că „orice persoană este prezumată nevinovată” atâta timp cât vinovăţia nu va fi dovedită „în cadrul unui proces judiciar public”. Mai apoi, articolul 16 care declară toţi cetăţenii „egali în faţa legii”. Pe urmă, articolul 38 care garantează tuturor „dreptul de a fi aleşi”. Şi în fine, articolul 54 care spune că „restrângerea exercitării unor drepturi” se face în cazuri speciale „numai prin lege”.

Cu alte cuvinte, alienaţilor şi ucigaşilor li se restrâng unele drepturi în baza legilor votate în Parlament, iar fostul prim-ministru a fost privat de drepturile sale în urma unor comentarii politice aiuritoare la care s-au dedat judecătorii Curţii. Aceştia din urmă s-au comportat ca nişte jucători, vorba dlui Timofti, care au în plus şi fluierul de arbitru în gură.

Ieşirile lor deşănţate îmi amintesc de un meci de fotbal din campionatul Rusiei care s-a jucat recent la Groznîi între echipa locală Terek şi Amkar Perm. La sfârşitul partidei, arbitrul asistent cecen a lăsat jos steagul şi l-a lovit furios cu pumnii şi cu picioarele pe un fundaş al echipei oaspete, umplându-l de sânge.

Cooperativa blaturilor politice

Asemănarea jocului politic de la noi cu derapajele psihice din fotbalul rus nu se termină însă aici. Sportul cu balonul rotund din fosta metropolă este acuzat de corupţie şi blaturi care îmbracă forma unor cooperative clandestine. Ce sunt acestea şi cum se exprimă ele ?
Câteva echipe se aliază pentru a truca meciurile şi a câştiga nemeritat trofee, întocmind clasamentul nu pe terenul de joc, ci îndărătul uşilor capitonate. Astfel de matrapazlâcuri au loc, de altfel, şi în alte ţări estice.

Atâta doar că formarea unei cooperative blatiste în politica de la Chişinău nu este un lucru nou. Primii ei constructori au fost V. Voronin şi Iu. Roşca. Aceştia au creat cooperativa PCRM-PLDM pentru a ucide ceilalţi concurenţi electorali şi a mima un sistem bipartid constituit dintr-o formaţiune politică dominantă la putere şi una de buzunar care ar juca rolul opoziţiei.

Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunţat

Acum această stratagemă comunisto-populară, eşuată în 2009, este pusă în aplicare de Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunțat sau Ştim-Noi-Cine, ca să reiau nişte apelative din cărţile cu Harry Potter de J. K. Rowling. Aidoma lordului întunecat din romanele scriitoarei britanice, şi marele mahăr de la noi are atâtea nume încât inspiră groază şi nici nu mai ştii cum îl cheamă cu adevărat.

Oricum, deşi de la o vreme i-au apărut nişte obstacole în cale, planul său e în plină derulare. La ora actuală cooperativa blaturilor încorporează două culori – una democrată, conducătoare, şi alta liberală, subordonată.

Văzând însă că partidul din care face parte are limite, care se restrâng mai abitir decât drepturile lui Filat, iar locomotiva, Marian Lupu, pare pe cât de expirată, pe atât de irecuperabilă, Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunțat a inventat un nou partid. Dar cum imaginaţia nu-l dă afară din casă, denumirea noii formaţiuni în mare parte o plagiază pe cea a lui Iu. Roşca.

Până una-alta, partidul a fost etichetat, sărat şi conservat. Într-o bună zi, el urmează să fie scos din beciul lui Ştim-Noi-Cine şi servit ca o legumă electorală proaspătă. Dar nu înainte ca să fie ucis PLDM-ul şi preluat in corpore segmentul de scenă politică deţinut de formaţiunea lui Filat.

Misiunea de killer i-a revenit unui magistrat al Curţii Constituţionale considerat foarte popular. După ce îşi va îndeplini sarcina până la capăt, acesta va fi răsplătit de Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunțat cu fotoliul de lider al noului partid nu mai puţin „popular” decât PPCD-ul lui Iu. Roşca.

Astfel, cooperativa blaturilor în frunte cu Ştim-Noi-Cine, dacă reuşeşte să-şi facă mendrele, va controla tot. În primul rând, echipele. Adică partidele. În al doilea rând, arbitrii. Pardon, Procuratura Generală, Curtea Constituţională, celelalte judecătorii mari şi mici. Şi în ultimul rând, băieţii de mingi. Adică miniştrii, deputaţii şi figuranţii.

Ole, ole, ole, Europa unde e!?

Din sursele noastre, dar şi din relatările unor mijloace media, se ştie că juriul a acordat României 12 puncte, iar majoritatea votanţilor din Chişinău şi întreaga Basarabie, ca de obicei de-a lungul anilor, au votat copios de asemenea pentru România. Balanţa în favoarea Ucrainei a fost înclinată de votul masiv din stânga Nistrului care l-a depăşit numeric pe cel din dreapta. Cum a fost posibil aşa ceva?

Vorba e că, potrivit agenţiei ruse Novâi Reghion, abonații companiei de telefonie mobilă și fixă din regiunea transnistreană pentru prima dată au avut posibilitatea să voteze favoritul concursului, costul unui apel sau SMS fiind de 8 ruble transnistrene. Cine anume la Chişinău a încheiat această tranzacţie dubioasă cu Tiraspolul trebuie întrebată mai întâi de toate compania Moldcel, sponsorul general al concursului Eurovision Song Contest în Republica Moldova?

Până una alta, un lucru este cert. Linia telefonică din regiunea separatistă nu are cum să fie controlată de operatorii din Chişinău, ceea ce explică faptul că din stânga Nistrului au intrat mai multe voturi pentru Eurovision decât de pe malul drept. În condiţii normale, fireşte, acest lucru era să fie exclus.

Astfel, asistăm mai mult decât la o viciere de rezultat. La mijloc e o diversiune care se înscrie în lanţul altor provocări ruso-transnistrene din ultimul timp, precum instalarea ilegală a posturilor de control lângă satul Varniţa sau decizia de a muta sediul “Sovietului Suprem” de la Tiraspol la Tighina. Atâta doar că trucarea televotingului le depăşeşte pe toate acestea ca amploare şi forţă de şoc.

Breşa prin care Rusia ni s-a strecurat în suflet

Orgiile la care s-au dedat ruşii de aşa-zisa „sărbătoare a victoriei” chiar în inima statului nostru ne-au arătat o dată în plus că Republica Moldova nu-i doar un fel de sat prăpădit, ci şi unul fără câini. După 22 de ani de la proclamarea independenţei, am coborât la nivelul cel mai de jos al vagabondajului politic.

În condiţiile unei debilităţi penibile a puterilor centrale şi locale, am cedat Rusiei până şi unul dintre cele mai importante simboluri ale independenţei noastre naţionale – piaţa centrală a capitalei. La Chişinău, ruşii s-au simţit mai abitir ca pe Piaţa Roşie. Au scandat în voie contra „canibalilor români” şi au împărţit generos panglici „negru-portocalii”.

Ce mai avem de pierdut? Guvernul? Nu există. Parlamentul? E fără cap. Armata? E dezarmată. Poliţia? E debusolată. Procuratura, puterea judecătorească, Curtea Constituţională? Sunt părţi ale metastazei cancerigene care macină întregul nostru sistem politic.

Moscova a intrat cu cizmele murdare chiar în suflarea noastră naţională. Şi nu întâmplător. Ea s-a strecurat prin breşa comodă şi largă numită corupţie, parvenire şi privatizare ilicită a actului guvernării.

Vagabondaj politic

Raportat la standardele europene, comportamentul de până acum al stăpânilor clipei de la Chişinău e ţigăneală curată. Şi în lumea politicului, există vagabondaj cu apucături dubioase. Chiar dacă boschetarii guvernanţi, având buzunarele doldora de bani, se dau tari şi mari, ei aduc în palate tabietul gurilor de canal pline de găinării urât mirositoare şi răzbunări oarbe.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care fosta metropolă ne-a recucerit nu numai fără tancuri şi artilerie grea, dar şi fără să pună în aplicare te miri ce tehnologii comunicaţionale. Rogozin s-a cocoţat pe scenă exact în locul din care Mircea Snegur declara în 1992 război Rusiei. Şi din acest punct nevralgic, din sfânta sfintelor istoriei noastre naţionale, emisarul lui Putin ne-a arătat din deget, sugerându-ne cu impertinenţă să mergem spre Est, nu spre Vest.

Partea bună a dezmăţului Kremlinului în Piaţa Marii Adunări Naţionale e că a pus capăt iluziilor. Lupu, Corman, Lazăr şi alţi amatori de a călări deodată două luntre geopolitice nu vor mai putea zăpăci lumea, susţinând că Moscova nu are nimic împotriva integrării europene a Republicii Moldova. Are şi ne-o spune acum drept în faţă.

Unde dai şi unde crapă

Partea proastă e că acest adevăr, această spulberare de iluzii riscă să nu ne folosească la nimic. Cursul nostru european a rămas orfan. N-are cine să-l crească şi să-l întărească. Şi nici nu-i de mirare.

Republica Moldova zace încă în capcana primejdioasei dualităţi a puterii. A unui monstru bicefal cu două centre de comandă: unul oficial, la guvern, şi altul clandestin, la procuratură şi în procesul de justiţie selectivă. Speranţe însă există.

Noul guvern Leancă va avea rost dacă va elibera statul din această prinsoare. Igor Boţan a spus miercuri, într-o emisiune televizată, un lucru aparent paradoxal, dar perfect adevărat. Decizia suspectă a Curţii Constituţionale care i-a interzis lui Vlad Filat să candideze pentru funcţia de premier, deşi a ţintit în fostul premier, a lovit mai întâi de toate în cel care zice-se că stă în spatele acestui atac mişelesc. Luând-o razna, CC a rupt cercul vicios al caracatiţei oligarhice care sufoca ţara. De bună seamă, unde dai şi unde crapă!

Misiunea noului guvern e să nu aducă răul înapoi. Să nu lipească la loc prinsoarea crăpată, ci, dimpotrivă, s-o arunce la gunoi şi să intre în istorie ca o putere eliberatoare. 

Spre deosebire de suporterii lui Vlad Filat din mass-media, eu nu m-aş apuca să afirm că întreg pachetul de legi votat vinerea trecută în Parlament a fost bun. Dar în acelaşi timp, urmărind zvârcolirile isterice ale trâmbiţaşilor de serviciu  de la televiziunile şi ziarele  lui  Plahotniuc, mă întăresc în convingerea că setul de acte aprobate acum o săptămână şi-a atins scopul.

În legitimă apărare

Punct ochit, punct lovit. În urma upercutului aplicat vinerea trecută, Păpuşarul s-a clătinat şi a scăpat pentru moment sforile din mâini. Sistemul monstruos,  obţinut prin încrucişarea contra naturii a businessului obscur cu politica fără obraz, nu a fost sfărâmat, bineînţeles, dar  bâta  justiţiei la comandă a ajuns să se tăvălească  pe jos.

În ciuda acestui fapt, până  şi unii partizani fervenţi ai statului de drept şi ai integrării europene se arată astăzi oripilaţi de mijloacele folosite pentru a împiedica privatizarea criminală a puterii politice de oligocraţia ascunsă în spatele marelui combinator.

Votul PLDM-ului împreună cu PCRM le repugnă puritanilor  politicii autohtone. Se doreşte dreptate, dar făcută exclusiv cu mănuşi.

Numai că atunci când eşti lovit mişeleşte cu ranga în cap,  nu ai cum să reacţionezi regulamentar. Apuci şi tu ce ai la îndemână,  o scândură sau un pietroi, ca să te salvezi. Exact aşa au procedat liberal-democraţii. Orice s-ar spune, ei  s-au aflat  în legitimă apărare.

După ce  fusese dat jos guvernul, iar  Filat s-a pomenit de fapt scos în afară legii, decimarea PLDM-ului prin corupere şi dosare prefabricate era doar o chestiune de timp. Partidul s-ar fi rupt în bucăţi şi ar fi intrat rapid în disoluţie.

Dar nu-i vorba atât de soarta liberal-democraţilor, cât de cea a  statului  care ar fi încăput de la cap la coadă pe mâinile marelui mahăr. Victoria totală  a acestuia era aproape. Îi mai rămânea să facă un singur pas ca să controleze nu  doar puterea judecătorească, ci şi cea executivă.

Cine sapă groapă altuia cade singur în ea

Şi când colo, fiasco. Complotul oligarhiei a eşuat. Chiar în momentul în care îi era lumea mai dragă. Nu e de mirare că astăzi buciumul  acesteia  sună  cu jale. Întreaga societate a ajuns sub cotropirea lacrimilor  ei de crocodil.

Cel mai tare se tânguie euro-scepticii Lupu şi Ghimpu. Cel dintâi ne anunţa încă mai ieri că obiectivul european a fost deja ratat, iar cel de-al doilea ne speria că UE ne va ruina satul, de parcă în sectorul nostru agrar ar mai fi rămas ceva nedistrus. Astăzi ei plâng  făţarnic pe umărul Europei, acompaniaţi de corul de marionete din panoplia lui Plahotniuc.

Când cei trei miniştri de Externe, ai Poloniei, Suediei şi Marii Britanii, i-au rugat frumos să nu demită guvernul Filat pentru a nu periclita semnarea Acordului de Asociere, Lupu şi Ghimpu s-au făcut că plouă. Când preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut acelaşi lucru, valeţii lui Plahotniuc l-au ignorat. Când  Catherine Ashton şi Stefan Fule au avertizat că  votarea moţiunii de cenzură ameninţă viitorul european al Republicii Moldova, oligarhul şi suita lui de boiernaşi îmbogăţiţi suspect peste noapte,  au scuipat de sus pe Europa. Când ambasadorul SUA la Chişinău a declarat că decizia Curţii Constituţionale pune sub semnul întrebării independenţa justiţiei, mogulul şi camarila lui i-au întors spatele.

Acum toată această liotă de politicaştri cu două talere, însoţită de bocitoarele lor  din mass-media, cer dreptate, corectitudine şi fairplay. Duplicitari  până-n vârful unghiilor,   condeierii de curte ai mogulului arată cu degetul spre PCRM  şi ţipă că s-ar coace harbuzul. Că vinerea trecută ar fi fost chipurile puci anticonstituţional.

 Cui încercaţi să trageţi clapa, băieţi?  Pe cine mai vreţi să prostiţi?

Puci antieuropean s-a chemat decizia Curţii Constituţionale care a dărâmat statul de drept şi a aruncat ţara în haos. Credeţi că lumea a uitat că aţi dat jos guvernul cu votul PCRM?  Că A. Tănase, V.Popa şi compania au profitat de un act politic comunist pentru a-l priva pe fostul premier de drepturile lui cetăţeneşti? Că Lupu, Plahotniuc şi Ghimpu au căzut exact în groapa pe care au săpat-o împreună cu Voronin pentru Filat?

Cum asasinii au devenit victime

Totuşi, deşi în legitimă apărare, PLDM a întrecut măsura. Înţeleg bine că într-o situaţie de forţă majoră, s-a acţionat din impuls. Dar unele legi din pachetul adoptat vinerea trecută se întorc astăzi  ca un bumerang împotriva lui Filat şi dau apă la moară adversarilor săi.

Nu vorbesc de reacţia negativă a comisarilor UE şi a reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia. Aceasta era previzibilă. Mult mai grav mi se pare alt aspect.

 Modificările aduse la legea privind Curtea Constituţională sustrag atenţia de la abuzurile comise de judecătorii acestei instituţii care au anulat de fapt prezumţia nevinovăţiei. Ca rezultat,  din asasinii statului de drept, ei  s-au transformat în victimele unui act legislativ îndoielnic. Culmea ironiei, fiind pe cale să fie supuşi oprobriului public, aceştia pretind acum compasiune.

În aceste împrejurări, şansele  lui Plahotniuc de a se revanşa cresc. El poate transforma groapa  în care a căzut într-o tranşee.

De ce Lupu cere desemnarea grabnică a premierului?

Până una-alta,  sforarul are mari dureri de cap. Tocmai de aceea, lamentările necontenite ale locotenenţilor săi sunt întărite de o groază de găinării ordinare. E un semn şi acesta că acţiunea politică de acum o săptămână i-a pricinuit  lui Plahotniuc o comoţie puternică.

Un singur exemplu. Băgat la înaintare pe post de şantajist amator,   Marian Lupu  îi cere ultimativ preşedintelui republicii să desemneze premierul ”chiar mâine”.  De ce atâta grabă? Încotro mână caii?

Şi liderul  nominal,  şi conducătorul  adevărat din PD  se tem de alegeri anticipate, desigur. Numai că  în lipsa scrutinului,  poziţiile lor riscă să slăbească şi mai mult. Altfel nici nu poate fi. E greu fără ciomagul  procuraturii şi al CNA-ului, nu-i aşa?

De aceea, Lupu încearcă să provoace alegeri cât sponsorul partidului său  este  în stare încă să se scoale în picioare şi să ia poziţie de luptă. Timpul lucrează împotriva  lor. De aceea îi vedem exasperaţi de o grabă cumplită.

Petru BOGATU

Vineri, 10 mai 2013, pentru Jurnal de Chişinău

Războiul drept al ministrului Ţîcu

Războiul pe care l-a dezlănţuit ministrul Sportului Octavian Ţîcu merită susţinut pentru că e drept. Deschis. Eliberator.

Nu e un secret faptul că domeniul sportului e cel mai infestat de corupţie. De interlopi. De bani murdari.

În anii ‘90, când a început exodul peste hotare, sportul s-a dovedit a fi un teren propice pentru călătorii ilegale în afara graniţelor. În aceste condiţii, s-a format o încrengătură mafiotă între traficanţii de tot soiul şi birocraţi.

În consecinţă, pe de o parte, sportivii dotaţi erau vânduţi în străinătate, chilipirul însuşindu-l conducătorii federaţiilor şi reprezentanţii ministerului. Pe de altă parte, aceştia încasau comisioane prin complicitate la traficul de persoane. Ambasadele străine au atenţionat autorităţile moldovene în repetate rânduri asupra faptului că federaţiile sportive sunt folosite pentru emigraţia clandestină.

Din acest punct de vedere, fostul ministru a pierdut degeaba trei ani. Mai bine însă mai târziu decât niciodată. Lui Octavian Ţîcu îi va fi mai greu să învingă în această luptă decât în meciurile sale de box. Va avea nevoie de mult sprijin ca să evite cnocautul.

Partea bună a zilei de 1 mai

De ziua muncii, pe care, în mod tradiţional, diverse mişcări stângiste o folosesc pentru a-şi reîncărca bateriile, s-a înregistrat o premieră. În centrul Chişinăului şi-au făcut apariţia două manifestaţii roşii rivale. Cea dintâi era condusă, ca de obicei, de Vladimir Voronin. Cea de-a doua îl avea în frunte pe Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor.

Gălăgioase, dar destul de modeste ca anvergură şi număr de participanţi, cele două coloane s-au căznit să facă o figură distinctă, evitându-se reciproc. Deşi scandau sloganuri antiguvernamentale comune, ambele păreau mai curând ceremonii carnavaleşti de cartier decât marşuri politice ale opoziţiei. Aerul protestatar era forţat. Se vedea că participanţii sunt mai curând cu gândul la grătarul ce urmează decât la politică.
De altfel, Voronin a recunoscut că la mijloc nu-i o acţiune politică, ci una „de solidaritate”. Momentul haios a fost indus de rudele şi consătenii lui Dodon, care, deşi înrolaţi în marşul socialiştilor, au vorbit în faţa camerelor de luat vederi, în totală disonanţă cu lozincile PSRM, despre visul lor european şi dorinţa de integrare în UE.

Oricum, PCRM pare să piardă monopolul stângii. După toate probabilităţile, acest lucru se întâmplă nu doar la Chişinău, ci şi în provincie, unde numărul ghetourilor sovietice se împuţinează. Deşi unii vor spune că şi comuniştii, şi socialiştii sunt o apă şi un pământ, fragmentarea stângii este o tendinţă sănătoasă.

Atac american la Curtea Constituţională

Un alt fapt încurajator, neîndoios, e atitudinea critică pe care a luat-o Washingtonul faţă de decizia de la 22 aprilie a Curţii Constituţionale. Arătându-se contrariat de poziţia magistraţilor moldoveni, ambasadorul SUA la Chişinău, William H. Moser, le atrage atenţia că „principiile democratice… prevăd că persoanele sunt inocente până nu este dovedită vina lor”.

El consideră că decizia Curţii Constituţionale „în felul în care a fost emisă ridică semne de întrebare privitor la integritatea şi independenţa sistemului judiciar din Moldova şi puterea acelei instituţii democratice”. SUA, afirmă ambasadorul, sunt îngrijorate de orice decizie judecătorească ce pare să se bazeze pe afirmaţii nefondate şi zvonuri.

Acuzaţiile diplomatului american sunt atât de grave încât pun cruce pe credibilitatea actualului complet de judecători al Curţii Constituţionale. Au mai fost cazuri când SUA s-au pronunţat asupra unor decizii ale unor instanţe din fostul bloc sovietic. Intervenţiile Washingtonului nu au rămas niciodată fără urmări şi întotdeauna au avut efectul scontat.

Poziţia SUA, indiscutabil, îşi va spune cuvântul şi în cazul nostru. Reputaţia magistraţilor CC pare pecetluită. Ei ar face bine, fără să aştepte examinarea cazului la CEDO, să-şi ia catrafusele şi să se recalifice de urgenţă în executori judecătoreşti.

„Idiotul” de la Chişinău e „idiot” şi la Strasbourg

Comic este gestul lui Victor Popa care deunăzi l-a acționat în judecată pe bloggerul și comentatorul Bogdan Țîrdea. Magistratul, care consideră că i-a fost lezată onoarea și demnitatea, pretinde 200 de mii de lei despăgubiri.

Haideţi să vedem ce cuvinte din articolul lui Ţîrdea i-au părut „defăimătoare” judecătorului.

Popa, afirmă bloggerul, „singur a scris sesizarea (la Curtea Constituţională – n.n), și tot el, culmea impertinenței, a și judecat-o. Este un know-how moldovenesc. Unde fiecare idiot (sic!) cu diplomă se consideră jurist!”.

Calificativele, deşi generale, sunt dure, bineînţeles. Numai că nu contravin standardelor europene. Intentând acest proces hazliu, Popa se face de râs, prezentându-se în faţa marelui public în toată goliciunea sa profesională.

Se vede că el habar n-are de celebrul caz „Oberschlick versus Austria”, în care jurnalistul Oberschlick a câştigat la Curtea de la Strasbourg împotriva notoriului politician Jörg Haider. Acesta din urmă reclama că fusese gratulat cu epitetul de „idiot”. CEDO a dat câştig de cauză ziaristului în baza dreptului presei de a critica puterea, dar şi pe considerentul că jurnalistul are libertatea de exprimare şi atunci când enunţă lucruri ce nu sunt plăcute celui căruia i se adresează! Clar, nu?

Astfel, Jorg Haider a rămas idiot. Şi judecătorul Curţii de la Chişinău, ale cărui idei şi acţiuni miros a provocare ordinară şi suficienţă penibilă, va avea aceeaşi soartă. Să nu-şi facă iluzii.

Cine nu crede, să citească încă o dată declaraţia ambasadorului SUA. Lui Popa îi este scris să fie Haider.

Musca de pe căciula PD

Prima întâlnire de gradul zero a avut loc, precum se ştie, în ziua de joi. Liderul liberal-democrat l-a primit la el în birou pe Plahotniuc, la rugămintea acestuia din urmă, cu puţin timp înainte de demiterea lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al Parlamentului.

Dacă e să-i dăm crezare ex-premierului, ei au avut un singur subiect de discuţie. Oaspetele a ţinut să-i dea asigurări gazdei că nici el şi nici partidul său nu au avut nicio implicare în decizia Curţii Constituţionale de la 22 aprilie prin care, invocându-se articole de presă şi declaraţii politice, fostului premier i s-a interzis de fapt să deţină vreo funcţie în stat.

Noi nu coborâm la nivelul judecătorilor constituţionalişti şi de aceea nu acuzăm, doar în baza unor suspiciuni, nici pe Plahotniuc, nici Partidul Democrat de ingerinţe în activitatea Curţii. Şi asta cu toate că rolul jucat de PD în ultimele zile dă de bănuit. De altfel, acest lucru îl ştiu bine şi democraţii, fireşte.

Însuşi faptul că s-a dus la Filat să se justifice, dovedeşte că Plahotniuc s-a simţit cu muscă pe căciulă. În aceste condiţii, vizitele sale la sediul PLDM vor intra în istorie ca cea mai elocventă ilustraţie a puciului anticonstituţional de la 22 aprilie, când CC a inventat o hotărâre judecătorească parcă inspirată din documentele de partid ale Coreii de Nord.

Se ştie că evenimentele semnificative se reţin pe retina posterităţii mai întâi de toate prin imaginile cu valoare de simbol. Puciul GKCP din 19-21 august 1991, bunăoară, este întruchipat de mâinile tremurânde ale preşedintelui interimar al URSS, Gennadi Ianaiev. Piciul din aprilie din Chişinău, care a început la 22 aprilie şi a capotat la 25 aprilie, va fi reprezentat de încercarea disperată a lui Vlad Plahotniuc de a se dezvinovăţi în faţa lui Filat.

Decizia CC – tentativă de lovitură de stat

Că la mijloc a fost o răfuială politică ce mirosea a lovitură de stat nu încape discuţie. Eliminarea abuzivă din viaţa publică a liderului celui mai influent partid din arcul guvernamental nu-i altceva decât o răsturnare violentă a ordinii statale.

Curtea Constituţională l-a pus de fapt pe Filat sub ghilotină. Călăului îi rămânea, metaforic vorbind, doar să-i taie capul. Apoi urma să fie executat preşedintele republicii care, de luni până joi, a fost demonizat de toate televiziunile partizane, lui Nicolae Timofti incriminându-i-se „desemnarea neconstituţională” a liderului PLDM în funcţia de premier.

Pe eşafod ar fi urcat, neîndoielnic, şi întregul Partid Liberal Democrat care ar fi fost condamnat la moarte prin fragmentare şi decimare. Astfel, rapid s-ar fi netezit drumul spre un regim în care şi-ar fi făcut de cap în voie cel care deţine pâinea şi cuţitul justiţiei la comandă.

CEDO va examina cazul Filat

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu incriminez întreg Partidul Democrat. Până la proba contrarie, cred că cei mai mulţi dintre fruntaşii PD, de bună seamă, nu au avut vreo imixtiune în adoptarea Hotărârii CC de la 22 aprilie.

Unii dintre ei s-au arătat îngroziţi chiar de ceea ce a făcut Curtea la 22 aprilie. Dumitru Diacov, de exemplu, l-a acuzat pe Victor Popa de îndoctrinare şi părtinire, regretând faptul că l-a votat pentru funcţia de judecător. Părea îngrijorat şi Marian Lupu care îl îndemna pe Mihai Ghimpu să nu-şi „bage nasul unde nu-i fierbe oala”.

Atare reacţii sunt fireşti. Cu tentativele de puci, chiar dacă sunt săvârşite nu cu tancurile, ci cu pixurile, nu-i de glumit. Când ajung pe punctul de a da chix, ele adesea îi bagă în sperieţi pe cei cu musca pe căciulă.

Că la Chişinău în aprilie s-a întâmplat un lucru foarte grav ne demonstrează şi poziţia CEDO care a acceptat să examineze în regim de urgenţă cazul Filat. Şi nici nu-i de mirare.

Decizia abracadabrantă a Curţii Constituţionale poate fi molipsitoare. Dacă nu va urma replica Europei, state precum Ucraina sau Bielorusia ar fi tentate să se bizuie pe acest precedent periculos pentru a-şi înăspri regimurile şi a-şi priva oponenţii politici de drepturile lor cetăţeneşti.

Victoria a la Pirus: mâncaţi aur cu lingura de platină

Răzbunarea s-a săvârşit. Liderul PLDM e răpus. De jur împrejur e numai lapte şi miere. Atâta doar că aceste produse minunate nu pot fi consumate de pretinşii învingători.

Victoria a la Pirus, ca un bumerang, se întoarce împotriva lor. Smântâna, marmelada şi ciocolata nu-s comestibile, pentru că toate sunt numai aur curat.

Asistăm cu toţii la bucuria dementă a regelui Midas. Lacom şi nesăţios, acesta a vrut ca tot ceea ce va atinge să se transforme în aur. Zeul Dionysos i-a îndeplinit dorința. Spre groaza regelui însă, când a dorit să se ospăteze, n-a putut pune nimic în gură, întrucât, de îndată ce le atingea, bucatele și băutura se transformau în aur. Putred de bogat, dar doborât de foame și sete, Midas a cerut îndurare.

Şi cei din fruntea bucatelor de la Chişinău vor vedea foarte repede că masa îmbelşugată din faţa lor e plină doar cu aur otrăvit. Unii dintre ei deja reacţionează cu groază.

Regretele lui Diacov, apostrofările lui Lupu

Două declaraţii curioase au făcut miercuri fruntaşii PD Dumitru Diacov şi Marian Lupu. Ambii se arătă contrariaţi de turnura pe care au luat-o evenimentele în urma aiuritoarei decizii a Curţii Constituţionale.

Cel dintâi îl consideră pe Victor Popa îndoctrinat şi incapabil de a fi imparţial. De aceea lui Diacov îi pare rău că l-a votat pe fostul deputat liberal pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Cel de-al doilea l-a apostrofat pe Mihai Ghimpu, îndemnându-l „să nu-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala”. Totodată, Lupu dezminte afirmaţiile liderului PL care susţinea cum că fracţiunea parlamentară a democraţilor nu l-ar fi votat pe Filat.

Nu-i exclus ca fruntaşii democraţi să fie sinceri. Poate că şi-au dat seama deja că victoria asupra lui Filat nu ţine de foame, nici de glorie. Dacă e să dăm crezare ultimelor două sondaje de opinie, efectuate în luna aprilie, atât învinşii, cât şi pretinşii învingători din tabăra fostei AIE sunt făcuţi groggy de luptele intestine.

Se deschide cutia Pandorei

PLDM a scăzut dramatic în intenţiile de vot, PL e rupt în două, iar PD s-a prăbuşit şi riscă să nu treacă pragul electoral. Doar PCRM are un trend pozitiv, comuniştii fiind pe cale să-şi dubleze numărul de aderenţi.

De altfel, lui Voronin sau altor viitori stăpâni ai clipei, decizia Curţii Constituţionale le vine ca o mănuşă. Anularea prezumţiei nevinovăţiei şi a dreptului cetăţeanului de a fi ales netezeşte terenul pentru o viitoare dictatură.

Comuniştilor, de exemplu, în cazul în care vor obţine o majoritate parlamentară, nu le va trebui multă minte ca să adopte o hotărâre parlamentară prin care să-şi taxeze adversarii ca fiind compromişi. Astfel, în numele statului de drept şi al luptei cu corupţia, nu doar Filat, ci şi Diacov, Plahotniuc, Ghimpu, Lupu, A.Tănase sau V. Popa ar putea fi retraşi din toate funcţiile şi privaţi de libertăţile politice.

De altfel, decizia CC e în măsură să deschidă cutia Pandorei mult mai devreme. Călcat în picioare şi strâns la zid, PLDM rămâne încă un partid mare cu un grup parlamentar puternic.

Liberal-democraţii au la îndemână suficiente combinaţii pentru a juca propria carte a răzbunării. Primele semne că vor să-şi vândă scump pielea s-au văzut clar în şedinţa de ieri a Legislativului. Dacă vor marşa pe legea veche „ochi pentru ochi”, regelui Midas de la Chişinău ar putea să i se sape o groapă de aur.

O fi aşa sau altfel, electoratul aşteaptă să măture pe jos cu mulţi dintre învingătorii momentului. Alegătorilor nu le plac mişeii şi ciocoii, iar flecarii şi comedianţii, nici atât.

Totuşi, motivul esenţial pentru care îl voi menaja este faptul că am o slăbiciune: mi-e milă de perdanţi, de politicienii retrogradaţi. Tocmai de aceea, de exemplu, în ultimul timp până şi pe Voronin, despre care anterior scrisesem cam vreo trei cărţi de articole critice, nu-l prea luam la rost.

Dar mai e ceva la mijloc. Consider că Lupu nu-i chiar atât de vinovat după cum pare. Părerea mea e că el s-a numărat printre fruntaşii PD care s-au împăcat pe bune cu Filat şi îşi dorea relansarea AIE. Nu Lupu i-a tras clapa liderului PLDM.

Totul a fost dat peste cap, se pare, de Plahotniuc şi oamenii lui din Curtea Constituţională care au hotărât să profite de ocazie ca să-l îngroape definitiv pe Filat. Tocmai de aceea cântăreţii de curte al marelui mahăr s-au şi grăbit să joace tontoroiul pe mormântul politic încă gol al fostului deja prim-ministru.

Marele combinator de la Chişinău, spre deosebire de Ostap Bender, n-a ţinut cont însă de faptul că în politică nu-i întotdeauna ca în business, unde 2 dolari+ 2 dolari fac 4. În politică uneori se întâmplă ca rezultatul să fie zero. Sau chiar pe minus. De aceea astăzi mogulul se vede silit s-o ia de la zero. Mai multe citiţi mâine în Jurnal de Chişinău

Colegii de breaslă care nu trebuie să se ascundă după deget înrezăresc îndărătul ei mâna lui Plahotniuc. Eu unul nu mă apuc să personalizez acest act de-a dreptul halucinant care induce un precedent antidemocratic periculos de suspendare în drepturi politice a unei persoane în baza unor speculaţii publice fără o sentinţă judecătorească.

Recunosc însă franc şi fără înconjur că nu m-am aşteptat ca tocmai Curtea Constituţională să vină cu o hotărâre anticonstituţională. Pentru că nimeni nu se poate aştepta ca apa râurilor să curgă la deal. Ca soarele să apună la răsărit.

Până şi Dumitru Diacov se arată surprins şi spune că decizia CC este „ mai mult una politică decât juridică”. Şi contează mai puţin că s-a tras în Filat. De acum încolo astfel poate fi ciuruit oricine fără nicio anchetă, fără dovezi, şi fără un proces echitabil.

Cum decizia privind constituţionalitatea decretelor prezidenţiale este una eminamente politică, lucrurile trebuie spuse până la capăt. Curtea a săvârşit, de fapt, un puci politic. Smolnîi, celebrul cartier general al revoluţiei bolşevice, s-a mutat la sediul CC din Chişinău.

Judecătorii şi-au depăşit atribuţiile şi au dispus eliminarea din câmpul constituţional a unui actor politic pornind de la nişte considerente de natură pretins etică. Aşa ceva nici „Verhovnîi Sud” din defuncta URSS nu-şi permitea să facă, cu excepţia troicilor enkavediste din 1937. Sextetul judecătorilor de la CC( ruşii ar spune “şestiorka”) l-a întrecut până şi pe Vâşinscki. Ei au avut tupeul să-ş adjudece rolul Patriarhului Kiril şi  al Papei Francisc I, apucându-se să interpreteze nu atât Constituţia, cât Biblia.

Ca să nu mai spun că aceşti pastori autoproclamaţi în hlamide de magistraţi sunt nişte trişori fără scrupule care mint de îngheaţă apele. Invocarea aşa-zisei practici franceze, „supranumită Bérégovoy-Balladur” sau a cazurilor de plagiat în Germania nu-s decât nişte minciuni sfruntate. Fostul premier francez Bérégovoy s-a sinucis nu pentru că a fost suspendat în drepturi, ci pentru că n-a suportat modul umilitor în care a fost tratat în mass-media. La fel şi ministrul german al Apărării a demisionat singur şi nesilit de nimeni fără ca vreo instanţă judecătorească să-i ceara asta. Nici în Franţa, nici în Germania şi nici într-o altă ţară europeană nu-i posibil ca unui politician să-i fie interzisă deţinerea unui funcţii în urma unor acuzaţii politice. Acest lucru e cu putinţă doar în Coreea de Nord şi în Bielorusia lui Lukaşenko.

Mi-e scârbă. Prin această decizie demagogică, ca să-l parafrazez pe diplomatul şi juristul Osmochescu, CC a spulberat ultimele aparenţe ale statului de drept, transformând Republica Moldova într-un Absurdistan urât mirositor, într-un fief al debandadei totale, în ţara lui Papură vodă unde argumentul forţei învinge forţa argumentului.

Nici Voronin nu degradase într-un asemenea hal. Dacă liderul comunist scuipa pe Legea Supremă cu lejeritatea pe care şi-a permis-o aşa-zisa Curte Constituţională, PCRM nu ar fi cedat puterea în 2009.

Soluţia? Revoluţia morală, desigur. Mişcarea populară în apărarea Constituţiei împotriva celor care vor s-o reducă la condiţia de hârtie igienică pentru nevoile stăpânilor clipei. Şi acest act de rezistenţă ar trebui să înceapă cu un decret prezidenţial prin care şeful statului ar desemna iar un prim-ministru şi ar constata că CC şi-a depăşit atribuţiile, dând un verdict politic abuziv.

Avantaje

Comisia juridică a avizat pozitiv iniţiativa legislativă privind introducerea votului mixt în locul celui proporţional. Noul sistem electoral prevede ca 50 dintre deputaţi să fie aleşi în circumscripţii uninominale, iar ceilalţi 51 – pe listele de partid.

Nu-i rău deloc. Votul mixt pare să fie cel mai raţional şi mai echitabil dintre toate. Pe de o parte, el impune o formulă de distribuire judicioasă a mandatelor la nivel naţional. Votul pe liste asigură concurenţilor electorali o reprezentare proporţională în funcţie de procentajul de sufragii obţinut în alegeri.

Pe de altă parte, votul uninominal permite cetăţenilor să voteze un candidat concret, nu doar o listă de partid. Electoratul are posibilitatea să responsabilizeze un deputat ales în circumscripţii uninominale, cerându-i socoteală pentru modul în care le reprezintă interesele în parlament.

În acelaşi timp, votul mixt e mai bun decât cel uninominal pur, întrucât acesta din urmă dezavantajează formaţiunile politice medii şi mici. În Regatul Unit, de exemplu, partidul care ocupă locul al treilea în alegeri poate să nu intre deloc în parlament. Au fost cazuri când liberalii britanici nu obţineau niciun mandat, deşi la nivel naţional erau votaţi de circa 20 la sută din totalul alegătorilor.

Cu alte cuvinte, dacă în 2010 alegerile în Republica Moldova ar fi avut loc exclusiv în circumscripţii uninominale, PD şi PL puteau să nu intre în Parlament. Ar fi fost avantajate doar primele două clasate: PCRM şi PLDM.

În acelaşi timp, votul proporţional pur, care este folosit la noi de aproape două decenii, are defectul că alegătorii votează doar listele, şi nu oamenii. În aceste împrejurări, dependenţa corpului legislativ de electorat se diminuează, ceea ce reduce şansa cetăţenilor de a-şi responsabiliza aleşii.

Astfel, votul mixt are capacitatea de a scoate în evidenţă părţile pozitive ale sistemului proporţional şi uninominal, estompându-le pe cele negative. El a apărut în Noua Zeelandă. Este de foarte mulţi ani practicat cu succes în Germania, iar de la o vreme e aplicat în Italia şi alte ţări europene. Are astăzi mulţi adepţi în sânul clasei politice româneşti.

Pericole

Dacă-i aşa de bun, de ce să nu-l introducem şi la noi? La prima vedere, ar avea de câştigat toată lumea: şi alegătorii, şi partidele, şi democraţia autohtonă în ansamblu.

Există însă şi nişte rezerve. Votul mixt devine vulnerabil într-un context politic rudimentar. Multiplele sale părţi bune se pot transforma în tot atâtea lacune.

Ca să dea roade pozitive, sistemul mixt are nevoie de câteva ingrediente indispensabile. Este vorba mai întâi de toate de cultura politică, justiţia independentă şi presa liberă. Când acestea lipsesc sau există în cantităţi insuficiente, sunt posibile abuzuri şi distorsiuni.

Presa noastră este parţial liberă, potrivit estimărilor internaţionale. Cultura politică însă pare îndoielnică, iar justiţia e independentă mai mult pe hârtie. Procuratura e nereformată şi tocmai de aceea Consiliul Europei continuă monitorizarea Republicii Moldova.

Precedentul găgăuz

Aşa fiind, în alegerile locale, unde primarii sunt aleşi prin vot uninominal, s-au înregistrat nişte rezultate stranii. Pe alocuri s-a creat impresia că înving nu atât cei mai buni, cât cei mai bogaţi.

Îngrijorător este precedentul găgăuz. În Adunarea Populară a Găgăuziei, prin vot uninominal au învins surprinzător 20 de candidaţi independenţi care peste noapte s-au convertit la PD, asigurându-le democraţilor majoritatea în acest for legislativ regional.

Altminteri zicând, în circumscripţii uninominale, în condiţiile corupţiei generalizate şi în absenţa unei justiţii independente, îşi poate spune cuvântul sacul cu bani, deturnând astfel preferinţele electorale naturale. Iată de ce lucrurile nu trebuie forţate. Este bună zicala „De şapte ori măsoară şi o dată taie”.

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu sunt contra adoptării sistemului electoral mixt. Terenul pentru implementarea lui trebuie însă temeinic pregătit.