Petru Bogatu

Se pare că toate ipotezele potrivit cărora Universul ar fi doldora de civilizaţii extraterestre, altele decât cea umană, nu sunt decât nişte basme. Valoarea lor ştiinţifică nu o depăşeşte pe cea a cărţii „Alisa în ţara minunilor”.

Tăcerea Universului

După decenii de eforturi sterile de a descoperi probe că viaţă ar putea să existe undeva în afara Pământului, orişice tentativă a lumii ştiinţifice de a identifica în Univers fiinţe inteligente ajunge să cadă acum în derizoriu. De la un timp încoace savanţii de la NASA, bunăoară, care de ani buni fac o imensă risipă de energie şi mijloace financiare pentru a monitoriza cu telescoape ultramoderne spaţiul cosmic se arată disperaţi şi într-un fel resemnaţi. În ciuda semnalelor şi mesajelor trimise de pe Terra, lumea înconjurătoare cu miliardele ei de stele şi galaxii, tace mâlc.

În afara sistemului nostru solar au fost expediate doua sonde spatiale. Pioneer transmite imagini ale fiintei umane si o harta aratand unde este Pamantul, iar Voyager poarta un disc cu sunete si imagini de pe Pământ. În plus, statia cosmica Kepler, dotată cu un un telescop spatial de tip fotometru, urmăreşte şi înregistrează nonstop stralucirea a peste 100.000 de stele. Degeaba. Rezultatul e egal cu zero.

Totodată, un indiciu ca planeta noastră e locuita sunt undele radio. Acestea se propaga in toate directiile. Multe informatii sunt transmise dinspre Pamânt încă de la aparitia undelor radio şi călătoresc deja circa 80 de ani-lumina in spatiu. Ce înseamnă asta? Daca ar exista civilizatii extraterestre, nu mai departe de 80 de ani-lumina, am avea sansa ca ele sa ne fi identificat deja. Practic, la această distantă, pe o planeta, cu un mic receptor, se pot asculta in acest moment emisiunile radio difuzate pe Glob acum 80 de ani. Zadarnic însă. Nu-i găsim nici noi pe extratereştri, nici ei pe noi.

Una peste alta, nu sunt semne că undeva în spaţiul cosmic s-ar derula vreo activitate raţională. Este mare probabilitatea ca noi sa fim singurele fiinţe inteligente din Univers, declara Andrew Watson, coordonatorul echipei de cercetători britanici. Chiar daca s-ar putea ca aceleaşi condiţii de pe Pământ sa existe si pe alte planete, posibilitatea ca viata sa apară si acolo, consideră el, este una destul de mica.

Potrivit astronomilor, 98 la sută din stelele ce au similitudini cu Soarele nostru fac parte din aşa-zisele sisteme duble sau multiple în care nu pot exista planete apte să adăpostească viaţa. Privite din acest unghi, condiţiile din restul spaţiului cosmic sunt şi mai anapoda. Astfel stând lucrurile, consideră academicianul rus, Iosif Şklovski, Soarele e o stea stranie, o excepţie care confirmă regula generală că în Univers e foarte puţin probabil să apară şi să se dezvolte viaţa biologică.

Viaţa, o taină a tainelor

Dar mai există o problemă care dă peste cap supoziţia potrivit căreia omul n-ar fi singur în Univers. Ne confruntăm cu ea, de altfel, nu în cosmos, ci chiar aici, pe Pământ. Este vorba de viaţa ca atare care şi astăzi rămâne o taină a tainelor. Cu cât omul află mai mult despre complexitatea şi originalitatea acesteia, cu atât mai puţin o înţelege.

În ciuda unor descoperiri  ştiinţifice epocale ale biologiei moleculare, deşi recent a fost descifrat genomul uman, viaţa rămâne o enigmă. Nici adepţii teoriei evoluţiei nu mai cred cu toţii  că aceasta ar fi putut să apară spontan, în urma unei întâmplări neroade. Acelaşi Iosif Şklovski, deşi se considera materialist, scria că cel mai rudimentar organism unicelular viu este mai complicat şi mai sofisticat decât cea mai performantă întreprindere modernă. Şi cum orişice întreprindere are un arhitect care a conceput-o, violens-nolens, trebuie să răspundem la întrebarea ce se impune: cine a conceput viaţa?

Dr. F.H. Crich, laureat al premiului Nobel spune că în celula umană de reproducere se află peste 100.000 de gene. Celula este atât de mică încât în punctul de la sfârşitul acestei fraze ar încăpea 250.000 de celule. Genele, precum se ştie, poartă înscrise în ele toate informaţiile genetice. Fiţi atenţi! Dacă toate informaţiile încorporate în gene ar fi decodificate şi scrise pe hârtie, acestea ar umple 1000 de volume cu 5000 pagini fiecare. Ele toate înglobează informaţiile ereditare de la părinţi, moşi şi strămoşi. Au un plan exact cum să fie clădit corpul omenesc pentru ca acesta să aibă 198 de oase, 639 de muşchi, 16 miliarde de neuroni etc. O adevărată enciclopedie e înscrisă într-un punct minuscul şi invizibil, de sute de ori mai mic decât cel pe care îl pui cu pixul pe o coală de hârtie.

Dar celula vie este  mai mult decât un stoc de cărţi ce ar putea constitui o bibliotecă. E un laborator, mai complex şi mai funcţional decât toate tehnologiile digitale contemporane luate laolaltă. E un supercomputer care transformă o matrice biologică într-o fiinţă umană inteligentă.

Când răsfoieşti enciclopedia din librărie nu poţi nicidecum să crezi că s-a scris singură, nu-i aşa? Darămite celula vie?! Unde mai pui că aceasta, în ceea ce priveşte complexitatea ei, este mult peste orice robot creat de om.

Prof. Chandra Wickamasinghe, un astronom din Anglia scria în revista „New Scientist”: „ şansa ca viaţa să fi apărut pe pământ la întâmplare  e  ca şi cum ai admite ca un uragan, suflând peste un cimitir de maşini, să construiască un avion Boeing-747″. Savanţii serioşi nu mai cred că o celulă vie ar fi putut fi generată spontan în urma unui accidental  concurs de împrejurări. De aceea, ei presupun ca aceasta ar fi fost adusă pe Terra de pe alte planete. Numai că în spaţiul cosmic, dincolo de Pămânat, consideră astronomii, viaţă se pare că nu-i. Cerrcul se închide.

Terra, un corp ceresc ieşit din comun

Şi pe urmă, nu numai Soarele, ci şi Terra e un corp ceresc ieşit din comun. Pe planeta noastră există un mediu atât de favorabil pentru viaţă, încât te bate gândul că cineva îl menţine aşa cu bună ştiinţă. Dacă nivelul Oceanului, de exemplu, s-ar ridica doar cu câteva zeci de centimetri, o parte imensă a uscatului s-ar pomeni sub apă. Ar fi înecate ţări întregi, iar deşertul Sahara s-ar transforma într-un lac adânc. Raportul dinte oxigen şi hidrogen pe Pământ e de 21 la 79, fiind, cu alte cuvinte,  exact cel de care are nevoie o celulă vie. Pe glob e un balans uimitor care nu are cum să fie incidental.

Potrivit ultimelor cercetări, dincolo de faptul că Pământul e o planetă perfectă, mai era nevoie, ca viaţa să existe, nu numai de un Soare extraordinar care nu ne pârjoleşte, ci doar ne încălzeşte, ci şi de un Jupiter rarisim. Adică de un corp ceresc, plasat la marginile sistemului stelar care să fie suficient de mare şi rezistent ca să apere Terra de incursiunile meteoriţilor ucigători ce vin încontinuu din adâncimile Cosmosului. Se creează impresia că planeta noastră vie, ce întruneşte condiţii ideale pentru viaţă, este baricadată şi bine păzită. De cine?

Astfel, sistemul solar pare să fie un fel de seră gigantică, nemaiîntâlnită în spaţiul cosmic, care protejează un Pământ pe cât de excepţional, pe atât de desăvârşit. De unde şi concluzia că suntem singuri în spaţiul cosmic. Dar cu ce scop?

Care este rostul vieţii într-un uriaş Univers uniform creat dintr-un punt minuscul de o natură cu totul specială, după cum ar fi zis Edwin Hubble. Dintr-o aşa-numită singularitate fără dimensiuni care, potrivit, savanţilor,  era iniţial un subatom. Din acesta a rezultat Bing-Bangul, o inimaginabilă explozie ce a propagat spaţiul cosmic. Cine a pus acest punct din care s-a născut Universul, dar şi viaţa de pe o planetă pierdută în imensitatea lui? Iată două întrebări fundamentale la care pentru moment răspunde doar credinţa, nu şi ştiinţa.

Oricum,  tot mai multe date ale biologiei şi astrofizicii converg spre ideea că şi viaţa, şi Universul au apărut nu datorită unei  întâmplări oarbe, ci în urma unui proiect inteligent. Însă asta este deja o altă poveste.

Vom reveni.

Numarul de vizualizari: 655

This entry was posted on Luni, Octombrie 12th, 2009 at 15:47 and is filed under Fără categorie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.