În 2012 au fost ameninţări mai mari decât sfârşitul lumii

Nu concurez cu Moş Crăciun ca să fac cititorilor cadou un comentariu optimist. Lucrurile însă, la finele lui 2012, stau într-adevăr mai bine decât speram. Putea fi mai rău. Şi nu e vorba de sfârşitul lumii anunţat de calendarul maya.

Se întrezăreau orizonturi sumbre

Ca să ne dăm seama că acest revelion risca să coboare sub orice nivel trebuie să privim înapoi fără părtinire. Să ne amintim de sfârşitul anului 2011, când la orizont se prefigura un timp sumbru.

Pronosticurile privind noul an 2012 erau pesimiste şi foarte neliniştitoare. Animozităţile din sânul AIE atinseseră paroxismul. Liderii acesteia îşi spălau rufele politice în văzul tuturor cu o vervă de-a dreptul sinucigaşă.

Deşi trecuse mai mult de un an de la scrutinul anterior, coaliţia de guvernământ nu reuşise să aleagă preşedintele republicii. Şi, colac peste pupăză, nu existau semne că interminabila criză politică se va încheia în viitorul previzibil.

Perspectivele integrării europene erau învăluite într-o ceaţă deasă. Trimişii Bruxellesului lăsau să se întrevadă că UE nu se va extinde, inducându-se astfel ideea deprimantă că Republica Moldova nu are şansa să facă parte vreodată din spaţiul Europei unite.

Ca să nu mai spun că anul a început cum nu se poate mai prost. La 1 ianuarie, pe podul de la Vadul lui Vodă, pacificatorii ruşi l-au ucis cu sânge rece pe cetăţeanul Republicii Moldova, Vadim Pisari, locuitor al satului Pârâta. Se crease impresia unei provocări menite să tensioneze situaţia la Nistru şi să justifice astfel perpetuarea prezenţei militare ruse în zonă.

Nici pe malul drept nu curgea lapte şi miere. PCRM începuse o gălăgioasă acţiune de nesupunere civică. Bătrânul lider comunist, zgribulit de frig printre nămeţii din stradă, scanda „Jos Alianţa!”. Sâmbetele în piaţa centrală a capitalei, iar în restul zilelor de pe micile ecrane, Voronin vestea apocalipsa politică iminentă, ameninţând cu revolte populare înspăimântătoare.

Omul potrivit la locul potrivit

Totodată, incapacitatea cronică a Parlamentului de a alege şeful statului stârnea toate gunoaiele de pe marginea scenei politice. Ca rezultat, fel de fel de specimene exotice, diferiţi aventurieri, provocatori şi clovni reciclaţi de teapa lui Roşca sau Şelin au trecut linia de tuşă şi s-au apucat să zdruncine ambarcaţiunea numită Republica Moldova.

Şi cum niciun necaz nu vine singur, Moscova a aruncat gaz în foc, instigând diverse elementele turbulente şi anarhiste împotriva coaliţiei de guvernământ. Concomitent, s-a înteţit şantajul energetic, ruşii ajungând până într-acolo încât să ceară Chişinăului renunţarea la cursul european şi îmbrăţişarea ideii de integrare în Uniunea Vamală.

Oricât ar părea de neverosimil, AIE s-a salvat singură când până şi mulţi dintre simpatizanţii ei îi cântau prohodul. Ceea ce merită remarcat în mod special este faptul că puterea nu numai că a izbutit să treacă peste nişte neînţelegeri ce păreau insurmontabile, ci şi a făcut o alegere bună.

Nicolae Timofti s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit. Responsabil şi înţelept, el a avut grijă ca imperfecţiunile sistemului nostru constituţional să nu conducă la noi rivalităţi în vârful piramidei.

S-a aprins lumina la capătul tunelului european

Apoi a urmat incredibilul „Drang nach Osten” cu destinaţia Republica Moldova în interpretarea Angelei Merkel. Rosturile şederii sale la Chişinău la început au trezit mare nedumerire chiar în ţara ei natală, nemaivorbind de opinia publică internaţională. Cu toate acestea, vizita cancelarului german s-a constituit neîndoios în evenimentul numărul unu al anului.

Deşi nu a venit cu daruri şi cu tolba plină de promisiuni, frau Merkel a redat speranţa unui stat necăjit şi ajuns pe buza deznădejdii. La doar câteva zile de la încheierea voiajului acesteia, Bruxellesul a anunţat că la anul Chişinăul ar putea să semneze acordul de asociere cu UE. Apoi a urmat vizita lui José Manuel Durão Barroso care a conturat pregnant perspectivele europene ale Republicii Moldova.

Astfel, guvernul Filat a reuşit să aprindă lumina la capătul unui tunel european ce părea un labirint fără de sfârşit, repurtând o victorie clară pe plan extern. Este adevărat că s-au deteriorat în acelaşi timp relaţiile cu Federaţia Rusă.

A murit resetarea şi a reizbucnit războiul rece

Numai că problemele de pe flancul estic au o motivaţie geopolitică, în spatele lor ascunzându-se interesele economice şi conceptuale divergente ale Occidentului, pe de o parte, şi ale Kremlinului, pe de alta.

În 2012 şi-a dat obştescul sfârşit proverbiala „resetare” şi a reizbucnit focul mocnind al celui de-al doilea război rece. Coroborate cu depresiunea economică mondială, toate acestea ar fi putut strivi Republica Moldova dacă nu se înregistrau progrese în raporturile cu UE.

Pe plan intern, a contat restructurarea fiscală, demararea unor reforme în sistemul judecătoresc, poliţie şi educaţie. Spre deosebire de simulacrul din 2005–2006, actualele reorganizări se fac pe calapod european şi urmează să sincronizeze sistemul nostru politic cu cel din ţările UE.

Una peste alta, e încă mult până departe. Totuşi, în pragul unui an nou, haideţi să vedem şi jumătatea plină a paharului care, în cazul în care zarurile cădeau anapoda, risca să rămână gol fără niciun strop de speranţă în el.

Numarul de vizualizari: 1516

3 Responses to “În 2012 au fost ameninţări mai mari decât sfârşitul lumii”

  1. Mr777 spune:

    …clovni reciclaţi de teapa lui Roşca sau Şelin (c)

    …reciclati de cine ? :-) ;-)

  2. Maxyn spune:

    …am impresia că-s fătaţi de aceiaşi javră, pentru că unul sărea pe copci, celălalt era multiplicat pe stâlpi ca să fie “băgaţi în samă”… :-)

  3. V.Palega spune:

    Cu umor textul. Ca să mă exprim aşa.

Leave a Reply

Security Code: